Mari români

În primii 100 votaţi în cadrul campaniei “Mari români” se găsesc 9 personalităţi religioase. Toţi cei nouă au trăit şi murit în secolul XX (în care 45 de ani au constituit dictatura comunistă în Român ia), 6 dintre ei fiind închişi mai mulţi ani în închisorile comuniste. Aceste personalităţi au apucat vîrste înaintate, numai unul dintre ei a trăit doar 50 de ani, ceilalţi au trăit între 77 şi 92 de ani. Datorită destinului lor bogat în evenimente şi experienţei de viaţă cu totul remarcabilă au devenit figuri celebre în societatea românească, dar nu numai.

 

Richard Wurmbrand (1909-2001)

Richard Wurmbrand a petrecut 14 ani în închisorile comuniste, fiind răscumpărat – în momentul în care dictatura comunistă începuse să-şi vîndă prizonierii politici – de către comunitatea creştină din Norvegia în anul 1964. Este una dintre primele victime ale comunismului care, asemenea lui Soljeniţîn, depune o mărturie împotriva abuzurilor din închisorile comuniste – în mai 1966 a denunţat regimul comunist în faţa Senatului american – datorită acestei atitudini fiind supranumit “Pavel de după Cortina de Fier“.

Martirajul din epoca comunistă este cel mai cunoscut şi senzaţional aspect al vieţii sale, care însă pune în umbră, în vertijul mediatic contemporan, vocaţia pastorala a pastorului lutheran, “evaluat pe plan mondial ca fiind între primii 10 mari predicatori ai creştinismului contemporan.” (România Liberă, 3 septembrie 2005) De asemenea, este mult mai puţin cunoscut faptul că este cel mai tradus autor român, în peste 70 de limbi, şi că scrierile lui contribuie la o bază comună a mai multor confesiuni creştine, putînd fiind numit, din aceasta perspectivă, “un C.S. Lewis al României”.

O biografie a lui Richard Wurmbrand în limba engleză poate fi citită pe site-ul organizaţiei The Voice of Martyrs, fondată împreună un soţia sa, pentru a ajuta creştinii persecutaţi din ţările comuniste:

http://www.persecution.com/about/index.cfm?action=WurmbrandStory

O biografie în limba română se găseşţe pe site-ul Colegiului din Iasi care poartă numele marelui roman:

http://www.wurmbrand.ro/ro/wurmbrand.htm

Cîteva detalii în plus pot fi observate printre rînduri în biografia care se găseşte la adresa:

http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=263&Itemid=5

 

Iuliu Hossu (1885-1970)

La 1 Decembrie 1918, pe Cîmpul lui Horea de la Alb Iulia, în faţa celor peste o sută de mii de participanţi, constituiţi în Marea Adunare Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, a fost citită Declaraţia de Unire de către Episcopul greco-catolic de Gherla, Dr. Iuliu Hossu, ales cu această ocazie între cei patru vicepreşedinţi ai Marelui Sfat Naţional Român.

Ca senator de drept a participat la dezbaterea tuturor legilor ce aveau tangenţă cu Biserica şi preocupările ei. Episcopul de Gherla, orator distins, era reprezentantul Episcopatului Român Unit, calitate în care a luat cuvîntul la dezbaterea Legii Învăţământului (1924), a Legii Cultelor (1928), ratificării Concordatului cu Sfîntul Scaun (1929).

După instaurarea dictaturii comuniste, cînd Biserica Greco-Catolică a fost scoasă abuziv în afara legii, Iuliu Hossu a fost închis în perioada 1950-1955 şi apoi a avut domiciliul forţat la Manăstirea Cadăruşani pînă la sfîrşitul vieţii. În 1969 a fost numit Cardinal „in pectore”, fiind primul Cardinal român provenit dintr-o Biserică românească.

Biografia Cardinalului Iuliu Hossu se poate citi pe site-ul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice:

http://www.bru.ro/cluj-gherla/iuliu_cei12.asp

 

Iosif Trifa (1888-1938)

„Ceea ce a fost Wesley pentru Biserica Anglicană a fost şi Iosif Trifa pentru Biserica Ortodoxă din România.” (Novak Adolf) Înfiinţarea şi dezvoltarea mişcării de reformă spirituală Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române este legată inseparabil de fondatorul ei, preotul Iosif Trifa. În anul 1929 au fost cumpărate tiparniţe, a fost înfiinţată editura şi a fost deschisă librăria Oastea Domnului. În cei 15 ani de activitate, preotul Trifa a publicat gazeta Oastea Domnului în şase numere saptăminale cu un total de 20 de milioane de exemplare.

Amploarea “fenomenului Iosif Trifa“ (cum a fost denumit în epocă), căruia i-au adus elogii Nicoale Iorga, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu şi alţii, a stîrnit invidii. Intrigile au avut ca rezultat, în cele din urmă, caterisirea, în 1935, a preotului Iosif Trifa. În 1990, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa (decedat în 1938).

“Oastea Domnului reprezintă o latură a misiunii Bisericii realizată prin credincioşii mireni, îndreptată spre evanghelizarea, luminarea şi adăparea românilor din izvoarele curate ale învăţăturii creştine.” (Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului)

O scurtă biografie a lui Iosif Trifa se găseste pe site-ul Oastei Domnului:

www.oasteadomnului.ro

Informaţii interesante conţine prezentarea mişcării Oastea Domnului pe site-ul ROBOAM:

http://roboam.com/identitate/oasteadomnului.htm

“Viaţa şi activitatea predicatorială a preotului Iosif Trifa” – disertaţie de 100 de pagini – este disponibilă la adresa:

http://roboam.com/Ortodoxie/Diseritatie.PDF

 

Dumitru Stăniloae (1903-1993)

Unul dintre cei mai de seamă teologi şi gînditori creştini din lume, Dumitru Stăniloae a cunoscut atît persecuţia comunistă, fiind închis în perioada 1958-1963, cît şi onoarea de a fi ales, în 1991, membru în Academia Română. Opera sa este impresionantă: 20 de cărţi, 1.300 de articole, 30 de traduceri din Sfinţii Părinţi şi mari teologi contemporani. Cuvintele cu care a fost apreciat (mai ales în perioada postcomunistă) sînt relevante:

Episcop Kallistos de Diokleia: “Dumitru Stăniloae este pe scară largă considerat astăzi [1992] ca cel mai mare teolog ortodox în viaţă. […] Părintele Stăniloae ocupă, după cum s-a spus, în Ortodoxia de azi o poziţie comparabilă cu cea a lui Karl Barth în Protestantism sau a lui Karl Rahner în Catolicism.”

Zoe Buşulenga-Dumitrescu: “Amintesc mereu de cuvintele lui Heidegger care îl considera pe Părintele Stăniloae drept al doilea gînditor creştin al secolului nostru. Recitesc pe Olivier Clément şi nu mă miră deloc elogiile pe care le aduce marelui teolog român. Iar de la Köln la Canterbury, de la profesorul Wilhelm Nyssen la reverendul Allchin şi mereu mai departe, se vorbeşte despre profesor cu o uimire plină de admiraţie.”

Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei: “Se spunea de mult că era cel mai mare teolog ortodox. Şi era. Un gînditor francez foarte cunoscut şi cu cuvînt greu şi zgîrcit în aprecierea valorilor, a spus odată – şi declaraţia a făcut-o şi în scris – că ‘toată lumea cunoaşte pe Părintele Stăniloae care este un uriaş, un geniu teologic care marchează absolut tot secolul nostru’ (Olivier Clément, în rev. “Renaşterea”. Episcopia Rîmnicului, an. I, nr. 3-4, 1992, p. 8).”

Informaţii bio-bibliografice se găsesc în Dicţionarul Teologilor Români:

http://biserica.org/WhosWho/DTR/S/DumitruStaniloae.html

De asemenea, informaţii cronologice despre viaţa şi opera teologului român se găsesc pe site-ul Universităţii Populare Sextil Puşcariu din Braşov:

http://www.univsp.ro/ses_2.htm

 

Alexandru Todea (1912-2002)

Cardinalul greo-catolic a fost unul dintre oamenii “care-şi trăiesc credinţa înfruntînd orice risc, fie el şi riscul suprem. Oameni care au nonşalanţa sacrificiului.” (Al. Cistelecan) După 7 arestări, datorate faptului că a vorbit împotiva abuzurilor guvernanţilor comunişti, în 15 februarie 1952 e condamnat la muncă silnică pe viaţă, ca periculos pentru societate. În 1964, o dată cu Decretul nr. 411, e pus în libertate, alături de ceilalţi ierarhi greco-catolici.

După eliberarea din închisoare, stabilit la Reghin, a păstorit clandestin miile de credincioşi greco-catolici din părţile locului. În 1986 a fost ales preşedintele Conferinţei Episcopale a catolicilor (de ambele rituri) din România, alegere comunicată Sfîntului Scaun. Recunoaşterea supremă a unei vieţi de credinţă şi jertfe ar putea fi considerată numirea sa în Colegiul cardinalilor, în 1991. Alexandru Todea devenea astfel al doilea cardinal din istoria bisericească a României, după Iuliu Hossu.

Tot atunci e confirmat de către Vatican în calitate de mitropolit al Bisericii Române Unite, calitate în care organizat procesul de renaştere a Bisericii Române Unite, îngrijindu-se de pastoraţie, de pregătirea noilor preoţi şi de restituirea – cît s-a putut – a patrimoniului.

O scurtă biografie se găseşte pe site-ul neoficial al Bisericii Române Unite cu Roma, Breco-Catolică:

http://www.christusrex.org/www2/greek-catholic/personal_page/todea_alexandru_biografie.html

O viaţă de om, aşa cum a fost: Cardinalul Alexandru Todea, un interesant articol semnat de Al. Cistelecan, se poate lectura la adresa:

http://www.ceeol.com/aspx/getdocument.aspx?logid=5&id=c94f7660-007f-45c8-a2b5-82d09cf1dbef

 

Ilie Cleopa (1912-1998)

Arhimandritul Ilie Cleopa este o figură reprezentativă a spiritualitătii ortodoxe româneşti contemporane, “unul din cei mai iscusiti duhovnici, sfetnici si predicatori ai monahismului romanesc contemporan” (Arhimandrit Ioanichie Bălan).

A fost stareţ la Slatina (1949-1953), nevoit să se retragă în Munţii Rarăului din cauza opresiunii comuniste (1948, 1953-1954 şi 1959-1964), duhovnic la mănăstirea Sihăstria (1956-1959 şi din 1964 pînă la sfîrsitul vieţii.

Informaţii bio-bibliografice se găsesc în Dicţionarul Teologilor Români:

http://biserica.org/WhosWho/DTR/I/IlieCleopa.html

 

Arsenie Boca (1910-1989)

După absolvirea Academiei Teologice din Sibiu şi a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (remarcîndu-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român), Arsenie Boca urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism la Athos.

La reîntoarcerea în ţară, aduce cîteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Dumitru Staniloae, cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei lucrări. Arsenie Boca scrie după dictat, realizează coperta Filocaliei şi susţine lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură, Dumitru Staniloae numindu-l “ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”.

Hirotonit preot în 1942, Arsenie Boca intră în anii ’40 în atenţia Securităţii, fiind anchetat de mai multe ori şi închis pentru 1 an în 1951 şi pentru 6 luni în 1955. în dosarul său de urmărire, întocmit de Securitate, scrie: „(…) Arsenie Boca are o influenţă foarte mare asupra credincioşilor, practicînd în masă misticismul religios.”

Informaţii bio-bibliografice se găsesc la adresa:

http://www.teognost.ro/fotografii/fotografii_Arsenie.htm

Autobiografia lui Arsenie Boca (pînă la 1945) se găseşte la adresa:
http://www.arsenieboca.ro/autobiografia.htm

“O torţă aprinsă – Pr. Arsenie Boca”, articol în Adevărul din 26 aprilie 2005, este o scurtă prezentare a lui Arsenie Boca:

http://www.adevarulonline.ro/2005-04-26/Cultura/o-torta-aprinsa-pr-arsenie-boca_126432.html

 

Dumitru Cornilescu (1891-1975)

“Dacă viaţa creştină a poporului izvorăşte din cunoaşterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelege oare poporul?”. Acest gînd l-a urmărit pe Dumitru Cornilescu care a început traducerea Bibliei în limba română modernă în iulie 1916, prinţesa Callimachi obligîndu-se să îngrijească de micile lui nevoi materiale.

În 1921, după 5 ani de trudă, pentru prima dată poporul român a căpătat o Biblie în limba vorbită, înţeleasă de oricine fără nici o dificultate. Însă împotrivirea născută în România ortodoxă faţă de mişcarea creştină determinată de lucrarea traducătorului l-a determinat pe acesta să părăsească ţara în 1923 şi să nu se mai întoarcă niciodată.

Dar lucrarea începută de el a continuat în ţara sa de origine – România, iar Biblia lui s-a răspîndit între timp în milioane de exemplare la toţi cei ce vorbesc limba română de pe tot pămîntul. La 50 de ani la apariţia traducerii Cornilescu, presa din Elveţia, unde acesta se stabilise, l-a numit “Martin Luther al României”.

Un amplu material despre viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu se găseşte la adresa:

http://www.crestinul.ro/viataluicornil.html

“Cum m-am intors la Dumnezeu”, mărturia lui Dumitru Cornilescu, e disponibilă la adresa:

http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=34&Itemid=56

 

Nicolae Steinhardt (1912-1989)

“Monahul de la Rohia” a făcut parte, alături de Vladimir Streinu, Alexandru Paleologu, Sergiu Al-George sau Păstorel Teodoreanu, din celebrul “lot Noica”, arestat între 11 decembrie 1958 şi 12 noiembrie 1959. Condamnaţi între un an şi 25 de ani de închisoare, au beneficiat de graţierea din 1964. Cu toţii “complotaseră împotriva orînduirii de stat”, se întîlniseră ocazional şi îl ascultaseră pe Noica citind din cărţile la care lucra.

Nicolae Steinhardt a fost doctor în drept constituţional, scriitor, publicist şi critic literar, Ion Negoiţescu calificîndu-i “vasta activitate” ca fiind “aceea a unui colportor intelectual de elită”. De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice din literatura română, Jurnalul fericirii.

“Cea mai valoroasă carte a lui N. Steinhardt, capodoperă a literaturii române din toate timpurile, este Jurnalul fericirii, scris parţial în minte, în închisoare, continuat după graţierea din 1964, pe ascuns, într-un regim de clandestinitate, confiscat de Securitate, reconstituit de autor din memorie şi publicat abia după moartea lui, în 1991. Citind acest jurnal, facem o experienţă spirituală greu de uitat. Învăţăm din paginile lui mai mult decît din paginile a sute de cărţi.” (Alex. Ştefănescu, România literară, nr. 21, 28 mai – 3 iunie 2003)

O scurtă biografie se poate citi pe pagina Mari Români:

http://www.mariromani.ro/personaj.php?id=94

Wikipedia prezintă pe larg viaţa şi activitatea literară a lui Nicolae Steinhardt:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt

La următoarea adresă se găsesc scurte răspunsuri date de Nicolae Steinhardt la 365 de întrebări incomode (adresate de Zaharia Sângiorzan):

http://www.nistea.com/steinhardt_365.htm