Eugen Tănăsescu: Hristos însuşi arată că dintru început Dumnezeu a întemeiat familia ca fiind constituită între bărbat şi femeie…

…Cei care susţin că Hristos n-a vorbit nimic de căsătoriile gay le recomand să citească atent fraza „N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?”. Prin urmare, din punct de vedere ortodox, nu există conceptul de „familie gay”, pentru că nu se potriveşte cu complementaritatea bărbat-femeie.

Conceptul însă a fost transferat în spaţiul laic, unde „familia” se formează între „soţi”. Urmare a jurisprudenţei şi recomandărilor ONU, din 2004, termenul de „soţi” se referă şi la persoane de acelaşi sex. Astfel, „familia civilă” vrea să semene cu „familia teologală”, iar „civilul” (lumescul) se amestecă în religie, deşi mulţi cred că ar fi invers. Prin urmare, ceea ce doreşte Biserica de la acest demers este să se păstreze integritatea teologică şi tradiţională asupra termenului „familie”. În nici un caz Biserica nu îndeamnă la homofobie. Mă delimitez public de orice violenţă la adresa semenilor mei homosexuali.

http://adevarul.ro/news/societate/prostidar-credinciosi-1_57470dd05ab6550cb85399a4/index.html

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s