Info Creştin – 19-20 noiembrie 2008

Binele făcut nu trebuie deturnatComunicat de presă al Patriarhiei Române
În legătură cu solicitarea domnului George Becali de a i se restitui donaţia în valoare de 2.000.000 U.S.D., făcută pentru construirea viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări: Potrivit art. 801 din Codul Civil, orice act de donaţie „este un act de liberalitate prin care donatorele (cel care face donaţia) dă irevocabil un lucru, donatorului, care-l primeşte”.
Basilica

Europa de azi
Vasile Boari: „Reconfigurarea fenomenului religios a început să se manifeste la scară planetară, nu numai în Europa. Asistăm nu numai la o renaştere religioasă, care nu trebuie confundată cu renaşterea spirituală, ci şi la o încercare de adaptare a religiilor la fenomenul globalizării.”
Informaţia de Cluj

Barack Obama
“Două personalităţi ce-şi asumă în ultimii ani răspunderi la scara umanităţii, Benedict al XVI-lea, cu ‘Spe Salvi’ (2007), şi Barack Obama, cu ‘The Audacity of Hope’, restabilesc, oarecum împotriva crizelor din jur, ‘speranţa’. […] Barack Obama este adeptul formulei lui Jefferson şi Leland a libertăţii religioase. Pe de altă parte, reflecţiile sale recente asupra religiei intervin pe scena unui popor mai religios decât multe altele, într-o perioadă de resurgenţă a religiei. în plus, prin istoria familiei din care s-a înălţat, el a fost în contact cu religii diferite (p. 242-243). Din aceste raţiuni, religia beneficiază de o abordare amplă în reflecţia sa. Barack Obama se ataşează acelor curente intelectuale de astăzi (în S.U.A. teologia pragmatică a lui Anderson, iar în Europa abordarea comprehensivă datorată lui Habermas, din ‘Zwischen Naturalismus und Religion’, 2005) care promovează patru teze legate: libertatea religioasă este indicator al libertăţilor; orice credincios este solicitat să-şi ‘traducă’ vederile în valori capabile de universalizare (p. 259); diferitele forme ale spiritualităţii au a conlucra plecând de la ‘scopuri comune’ (p. 260); ‘reconcilierea dintre credinţă şi pluralismul democratic’ trebuie făcută pe fondul recunoaşterii nevoii proporţionării continue între ‘doctrina religioasă’ şi nevoile de ‘acomodare la viaţa modernă’ (p. 261).”
Ziua de Cluj

Un cardinal catolic susţine că America a suferit un cutremur cultural prin alegerea lui Obama
Un cardinal catolic a afirmat că, prin alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte, „America a suferit un cutremur cultural”. Cardinalul James Francis Stafford a declarat că Obama şi-a bazat campania electorală pe o „platformă extremistă, împotriva vieţii” şi l-a caracterizat drept un politician „agresiv, distrugător şi apocaliptic”, transmite CNA, agenţia catolică de ştiri.
HotNews

Ministrul italian de finanţe: Papa Benedict al XVI-lea a prezis încă din 1985 criza sistemului financiar
Papa Benedict al XVI-lea a fost primul care a prezis criza ce afectează în prezent sistemul financiar global, a declarat ministrul italian de finanţe, Giulio Tremonti, citând „o profeţie” făcută de Suveranul Pontif în anii în care era cardinal.
HotNews

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s