Info Creştin – 14 noiembrie 2008

„Viaţa ortodoxă în Germania – în perspectivă ecumenică”, temă de dezbatere la Köln
Cercul Cultural Româno-German Dialog din Köln îi invită pe românii din localitate să vină duminică, 16 noembrie, de la ora 16:00, în sala E1 de la Melanchthon-Akademie din Köln, la o întâlnire cu tema „Viaţa ortodoxă în Germania – în perspectivă ecumenică”.
Romanian Global News

Discoveries ‘08 cu Mark Finley – Net 2008
În perioada 24 octombrie – 29 noiembrie, Biserica Adventistă transmite o serie de prezentări cu privire la evenimentele finale ale Pământului. Programul este prezentat de evanghelistul Mark Finley, iar traducerea în limba română va fi asigurată live de pastorul Valentin Rusu.
http://net2008.miamirosda.org

Controversă în Italia: Dreptul de a muri nu există, susţine Vaticanul
Dreptul de a muri nu există, subliniază Vaticanul, prin vocea ministrului sănătăţii, monseniorul Javier Lozano Barragan, care a condamnat ferm o decizie a justiţiei italiene ce deschide calea opririi aparatelor medicale care ţin în viaţă o femei aflată în comă din 1992.
HotNews

Trei atitudini date de credinţa în viaţa de apoi
În cadrul audienţei generale de miercuri, 12 noiembrie 2008, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că credinţa în Înviere trebuie să îi conducă pe creştini la trei atitudini fundamentale. Prima atitudine [pentru creştini]”, a spus el, „este siguranţa că Isus a înviat, se află alături de Tatăl, şi astfel, este cu noi pentru totdeauna. A doua atitudine pentru creştinii plini de credinţă este siguranţa că Cristos „este cu mine”, a continuat Pontiful. „Şi că în Cristos viitorul lumii a început deja – aceasta dă de asemenea certitudinea speranţei. Viitorul nu este un întuneric în care rătăcesc cu toţii. Nu este aşa. Fără Cristos, şi pentru lumea de astăzi, viitorul este întunecat; există teamă de viitor – foarte multă teamă de viitor. Creştinul ştie că lumina lui Cristos este mai puternică şi de aceea, trăieşte într-o speranţă care nu este vagă, într-o speranţă care dă certitudine şi curaj în faţa viitorului”. Această certitudine, a afirmat Papa remarcând a treia atitudine, nu justifică însă în nici un fel o fugă de responsabilităţi în viaţa prezentă. „Cu adevărat, trăim cu o mare responsabilitate. Avem talente, trebuie să lucrăm pentru ca această lume să se deschidă faţă de Cristos, pentru ca să fie reînnoită”.
Catholica

Presbyterian Network Caters to Concerns, Sparks Women Clergy Debate
Churches concerned with the liberal direction they see the country’s largest Presbyterian denomination going in are doing their homework and preparing for the worst. Some joined a meeting of breakaway and discontent Presbyterians earlier this week, researching possible alternative ways to forge ahead with their mission if the Presbyterian Church (U.S.A.) were to adopt more liberal standards, such as allowing non-celibate homosexual clergy.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s