Info Creştin – 4 septembrie 2008

Evenimente internaţionale în materie de Libertate Religioasă
Asociaţia „Conştiinţă şi Libertate” împreună cu International Religious Liberty Association, Ministerul Culturii şi Cultelor – Secretariatul de Stat pentru Culte, Camera Deputaţilor, Grupul de Rugăciune al Parlamentului şi Institutul Român pentru Drepturile Omului organizează în perioada 8 – 11 septembrie 2008 Conferinţa Experţilor în materie de Libertate Religioasă (8-10 septembrie) cu tema Discursul urii şi defăimarea religiei şi Simpozionul Internaţional Comunicarea interconfesională în Uniunea Europeană (11 – 12 septembrie).
Intercer

Călugării din muntele Athos nu vor permite accesul pe insulă al mitropolitului Nicolae Corneanu
Stareţii a trei mănăstiri din muntelel Athos – Vatoped, Filofeia şi Grigoriata, s-au adresat Sfântului kinot, organul de conducere al Sfântului Munte, cu propunerea de a ruga Patriarhului Constantinopol de a preveni Patriarhul român „că nici un episcop, care a săvârşit Sfintele Taine cu papistaşii sau protestanţii, nu va fi primit în muntele Athos”.
Novopress Chişinău

Chişinău: Centru de primire pentru săraci, deschis de arhidieceza italiană de Lecce
Noul centru de primire pentru săraci, din Chişinău, se numeşte „Cenacolul Regina Pacis”.
Radio Vatican

Delegation Aims to Reconcile Georgia, Russia Churches
A delegation from the World Council of Churches began its five-day visit to member churches in Georgia and Russia on Wednesday with the goal to facilitate harmony between the two Christian communities despite their countries’ current political conflict.
The Christian Post

Do Americans Really Know Who Evangelicals Are?
The word „evangelical” floats around in churches, the media and particularly this year’s election but Americans often have no idea what an evangelical is, a new study shows.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s