Info Creştin – 31 august 2008

Minunile de la Meteora
Complexul monahal de la Meteora, din Grecia, este unic în lume. Din marea pădure de stânci, 24 au fost sfinţite ca locuri de nevoinţă pentru călugări. Acum au mai rămas doar 6 mănăstiri, restul ajungând în paragină. Construcţia lor nu a fost deloc uşoară, călugării având nevoie şi de 70 de ani numai pentru a ridica materialele pe stâncă. Urcarea se făcea numai cu scări de sfoară şi cu plasa. Abia de la mijlocul secolului trecut s-au săpat scări în stânci. Dar, odată cu apariţia turiştilor, călugării s-au împuţinat, preferând alte locuri, mai retrase, pentru rugăciune şi contemplarea lui Dumnezeu.
Ziarul Lumina

«Codex Sinaiticus», cea mai veche Biblie, împrăştiată în patru ţări
„Codex Sinaiticus” a fost cumpărat de Biblioteca Britanica în 1933, de la Uniunea Sovietică, pentru 100.000 de lire sterline. Conducerea Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” consideră însă că manuscrisul a fost furat şi cere în continuare restituirea lui integrală. Interesant este că această Biblie, cea mai veche cunoscută până acum în lume, după ce a fost scoasă din Egipt, a fost dispersată în patru ţări, din motive încă necunoscute, în institutele care acum s-au hotărât să o publice on-line, în felul urmator: 43 de pagini la Biblioteca Universitară din Leipzig, cinci pagini la Sankt Petersburg, 342 de pagini la Londra, după ce au fost vândute de Stalin, iar 20 de pagini au rămas la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”.
Gardianul

Baptiştii ruşi au rămas tot sovietici – 2
Ştiam că Patriarhul ortodox rus, care a protestat recent împotriva criticării comunismului de către americani, este parte a maşinii propagandistice a guvernului rus. Acest lucru nu este surprinzător, dată fiind suspiciunea că el a fost cândva agent KGB. Totuşi, nu mi-aş fi putut închipui că baptiştii – recunoscuţi în plan internaţional pentru poziţia lor fermă în favoarea separării bisericii de stat, a drepturilor omului şi a libertăţii religioase, ca şi împotriva naţionalismului – pot deveni parte a aceluiaşi mecanism bolnav.
danutm.wordpress.com

Noi violenţe anticreştine în India
Mii de creştini din statul Orissa – sursele vorbesc de 5-6 mii de evacuaţi – caută scăpare în păduri fugind de furia fundamentaliştilor hinduişti la o săptămână de la începutul „vânătorii” cumplite a creştinilor. Situaţia riscă să devină din ce în ce mai dramatică dacă vor fi confirmate cifrele furnizate de o organizaţie de activişti şi citate de agenţia AsiaNews, care vorbeşte de peste 100 de morţi, deci mult mai mulţi decât 10-14, de care s-a vorbit iniţial. Se pare că violenţa s-a extins în afara statului Orissa. În Madhya Pradesh, informează aceeaşi Asia News, un grup de fanatici a asaltat cinci şcoli şi o biserică ca represalii împotriva închiderii edificiilor.
Radio Vatican

SAT-7 lansează un program tv special pentru copii
Copiii preşcolari sunt ţinta unui nou program lansat de către SAT-7, un post tv creştin special creat pentru lumea arabă. Producătorul programului îl descrie astfel: „Este interactiv, foarte interesant, educaţional şi spiritual; copiii sunt învăţaţi adevărurile de bază ale creştinismului.”
Mission Network News

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s