Stâlp al Ortodoxiei şi strălucit cărturar
Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă catolică şi calvină, mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, un „stâlp al Ortodoxiei“. Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti.
Ziarul Lumina
Partea şi întregul
Teodor Baconsky: “Nombrilismul confesional încurajează prostia conform căreia numai tu eşti abonat la mîntuire. Pari de acord cu principiul că ‘Duhul suflă unde voieşte’, însă eşti convins că Dumnezeu are o curioasă preferinţă statistică tocmai pentru Biserica unde ai avut meritul, norocul sau privilegiul de a te naşte. Cu o atare ‘logică’, aberaţia discursivă şi cea comportamentală sănt aproape garantate. Gîndirea de asemenea factură duce la halucinaţii colective, la forme de hipnoză entico-identitară, la deliluri de apartenenţă mesianică. Simpla ei premisă, absolutizată, generează monstruozităţi morale. Dar şi răstălmăciri morale.” (Dilema veche, Nr. 237, 28 august – 3 septembrie 2008 )
Baptiştii ruşi au rămas tot sovietici – 1
Dănuţ Mănăstireanu: “Vă prezint astăzi o mostră de gândire spălată la creier de propaganda neosovietică a Moscovei. Protagonistul acestui exemplu este un lider al baptiştilor ruşi care îl apostrofează cu obrăznicie pe Arhiepiscopul baptist georgian Malkhaz Songulashvili pentru îndrăzneala de a se fi abătut de la linia oficială a Moscovei ăn textul lui intitulat ‘Five Loaves, two fish and a bottle of wine’.”
danutm.wordpress.com
Broscoiul crucificat stârneşte indignarea Vaticanului
O sculptură ce reprezintă un broscoi crucificat, expusă la muzeul Museion din oraşul italian Bolzano, a atras critici dure din partea Vaticanului, papa Benedict al XVI-lea clasificând-o drept blasfemie. Lucrarea a mai fost expusă la Tate Modern, la Galeria Saatchi din Londra, precum şi la Bienala de Artă de la Veneţia, urmând să mai fie prezentată şi la Los Angeles şi New York.
HotNews
McCain’s VP Choice Reassures Evangelicals
John McCain’s running mate was raised in a Pentecostal church, has called herself „as pro-life as any candidate can be” and already has energized conservative religious leaders who worried the Arizona senator would choose an abortion rights supporter. Alaska Gov. Sarah Palin is „straight out of veep central casting,” said Richard Land of the Southern Baptist Convention’s Ethics and Religion Liberties Commission. Land said he urged the McCain camp to consider the political unknown.
The Christian Post