Info Creştin – 20 august 2008

Părintele Papacioc la 94 de ani
Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut în urmă cu 94 de ani în comuna Perieţi-Ialomiţa. Închis pentru convingerile sale şi în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, în timpul prigoanei comunist-bolşevice a fost condamnat la 40 de ani de închisoare. Din anul 1976 devine duhovnicul Schitului Sfânta Maria-Tomis de la Techirghiol.
Ziua

A doua întrunire a comisiei care va alcătui Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti
Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti va cuprinde printre altele prezentarea clericilor reprezentativi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, monumentele istorice cele mai importante, sfinţi români, mari duhovnici, centre eparhiale, instituţii şi şcoli bisericeşti.
Basilica

Carte: Manuscrise din biblioteca Sfântului Sinod al BOR
Volumul a apărut la Editura Basilica, coordonator al proiectului fiind PC Arhimandrit Policarp Chiţulescu, directorul bibliotecii Sfântului Sinod.
Basilica

Pakistan: Comunitatea Sfântul Egidiu salvează un condamnat la moarte
În Pakistan, un condamnat la moarte a obţinut anularea sentinţei graţie acţiunii Comunităţii Sfântul Egidiu din Sargodha. Având colaborarea parohului oraşului, Comunitatea a convins familia victimei să acorde iertare. Aceasta, potrivit legii în vigoare în Pakistan, este suficient pentru a prezenta instanţă pe lângă Înalta Curte de Justiţie.
Radio Vatican

Top 3 Qualities Christians Should Look for in a Leader
Less than a day after hosting a forum that brought together the presumed Republican and Democratic presidential nominees, megachurch pastor Rick Warren delivered a sermon at his church in Southern California, sharing with his congregation what he feels are the first three characteristics to look for in leaders. While Warren acknowledged the fact that there are a lot of characteristics that are important to look for in a leader, he said none are more important than these three – integrity, humility, and generosity.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s