Info Creştin – 12-13 august 2008

1,2 milioane de lei pentru bisericile – monument
Două biserici din Maramureş aflate în patrimoniul UNESCO, se află în reabilitare, pe lângă alte trei, aflate în patrimoniul de interes naţional şi local. Ministerul de resort a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru lucrări.
Adevărul

Părintele Constantin Galeriu: născut pentru a sluji, născut pentru a iubi
Părintele Galeriu poate constitui un model de teolog care distrugea, prin naturaleţea sa, orice tipar. Lângă el simţeai că trăieşti cu adevărat. Iradia blândeţe, dragoste şi bucurie. Mulţi cunosc întâmplarea petrecută într-o seară când, părintele Galeriu, întorcându-se de la o slujbă făcută în parohie a venit acasă desculţ. Doamna preoteasă, Argentina, mirată, l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?“. La care părintele, retrăgându-se în casă, i-a spus: „Nimic, cineva mai sărac a avut nevoie de o pereche de pantofi“. Acesta era părintele Galeriu! Cel mai bine i se potrivesc cuvintele pe care o americancă, Ruth Stapleton, le punea în dreptul oricărui creştin autentic: „Born to serve, born to love“ (Născut pentru a sluji, născut pentru a iubi).
Ziarul Lumina

Credo TV şi în RDS-RCS
Noul program TV creştin “CREDO” este accesibil din luna august 2008 tuturor abonaţilor RDS-RCS. Adăugarea programului la pachetul iniţial se face prin comunicarea opţiunii la sediul caseriei RDS-RCS. Aici, fiecare doritor va primi gratuit un decodor pentru a capta programul.
Resurse Creştine

Al treilea Congres American MisionarQuito, 12-17 august
Papa a trimis un mesaj celui de-al III-lea Congres American Misionar, care s-a deschis marţi la Quito, în Ecuador, pe tema „Biserica în ucenicie misionară”. La terminarea importantei întâlniri, duminică – 17 august – va fi lansată „Marea Misiune Continentală”, decisă la încheierea Conferinţei episcopatelor Americii Latine şi Caraibilor, la Aparecida, în Brazilia.
Radio Vatican

Billy Graham Movie Taps Bible Belt for Grassroots Support
The Georgia Baptist Missions and Ministry Center of the Georgia Baptist Convention will be the site of the next advanced screen for the upcoming film based on the life of internationally renowned evangelist Billy Graham.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s