Info Creştin – 26 iulie 2008

În atenţia posturilor de televiziune din România
Duminică, 27 iulie 2008, între orele 9:00 – 13:30, Patriarhia Română, prin postul de televiziune TRINITAS TV, oferă cu titlu gratuit şi fără obligaţii contractuale imagini în direct de la Sfânta Liturghie oficiată în catedrala mitropolitană din Craiova şi de la ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Irineu Popa, noul mitropolit al Olteniei.
Basilica

Istoria creştinismului (MXXVIII): Dezvoltarea şi organizarea anglicanismului în secolele XIX-XX (IV)
Cezar Ţăbârnă: “În anul 1843, a apărut o primă scindare a puritanismului scoţian, atunci când profesorul de teologie Th. Chalmers († 1847) a creat Biserica liberă care nu admitea clerici intruşi, iar în anul 1876, s-a format o Biserică unită. Astăzi, a mai slăbit rigorismul puritan, introducându-se în cult chiar orga, după modelul catolic. Sub conducerea filantropului Robert Owen († 1858), Biserica Scoţiei a desfăşurat o importantă activitate socială printre muncitori, pe care o practică şi astăzi.”
Ziarul Lumina

Ortodoxia postmodernă a Sinodului de la Bucureşti
Radu Preda: “Încercând să sintetizăm morala acestei crize încă în derulare, am putea spune că ortodoxia noastră locală a fost pusă în faţa unui test al modernităţii (raportarea identitară la pluralismul constitutiv al societăţii) şi a dat (cine se aştepta la aceasta?) un răspuns cât se poate de postmodern. Adică a ridicat contradicţia la rang de criteriu al Adevărului, pe care este menită şi obligată să îl păstreze, să îl înţeleagă şi să îl mărturisească. Aşa cum notam şi în articolul de acum o lună, paguba pe termen mediu şi lung a celor petrecute la Timişoara şi Oradea, amplificată între timp de contradicţia sinodală, rezidă în radicalizarea poziţiilor: de acum înainte, orice tentativă de dialog interconfesional va fi suspectată de sincretism, aşa cum afirmarea dreptei credinţe se va face în detrimentul echilibrului şi al deschiderii iubitoare faţă de lume.” (22, Nr. 959, 22-28 iulie 2008 )

Teodor Baconsky: Civilizaţie
“A fost nevoie de agitaţia ‘cazului’ Corneanu pentru ca laicatul ortodox să dea semne de viaţă. Peisajul de după bătălie (închisă prin hotărîrea Sfîntului Sinod) apare sfîrtecat de felurite vanităţi individuale. El dovedeşte, din păcate, că prejudecata & deficitul de bun-simţ creştinesc fac regula unui orizont românesc mai crispat ca oricînd. […] Ca ideologie metaconfesională, ecumenismul e răsuflat (după ce şi-a trăit euforiile şi şi-a demonstrat limitele). Dar asta nu înseamnă că dialogul inter-creştin şi occidentalizarea societăţii româneşti pot fi blocate sub pretextul unei cruciade ‘pravoslavnice’ împotriva ‘ereticilor papistaşi’ ori a ‘păgînilor’ grupaţi fantasmatic, dincolo de vama Nădlac.” (Dilema veche, Nr. 232, 24-30 iulie 2008 )

Filipine: Studenţii catolici filipinezi, în săptămâna de rugăciune pro vita
Filipine: 20-26 iulie: şapte zile de rugăciune comunitară pentru economie, dezvoltare, pace şi apărare a vieţii, numită „Săptămâna de rugăciune şi acţiune”. Iniţiativa aparţine Mişcării studenţilor creştini filipinezi şi este propusă, de asemenea, de tineri de alte religii, în vederea discursului către naţiune, pe care-l va pronunţa preşedintele Filipinelor, pe 28 iulie, privind situaţia generală din această ţară. Rugăciunile în comun, participarea la sfinte liturghii şi marşurile au fost alese de tinerii filipinezi creştini pentru a cere guvernului să respingă recentele propuneri de lege privind avortul şi să tuteleze valorile vieţii din momentul conceperii acesteia.
Radio Vatican

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s