Info Creştin – 9 iulie 2008

Decizia Sfântului Sinod privind comportamentul sacramental şi liturgic al clerului şi credincioşilor ortodocşi
“Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare. În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.”
Basilica

Noul Mitropolit al Olteniei
„Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales prin vot secret, după două tururi de scrutin, cu 24 de voturi din 47 exprimate, pe Preasfinţitul Părinte Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.”
Basilica

Aniversarea a 500 de ani de la apariţia Liturghierului lui Macarie
La Catedrala din Târgovişte va avea loc mâine, 10 iulie, aniversarea a 500 de ani de la apariţia Liturghierului lui Macarie, prima carte tipărită pe teritoriul românesc.
Basilica

Consacrarea femeilor la episcopat, un obstacol pentru dialog şi o ruptură a tradiţiei apostolice
În legătură cu ultimele evenimente din Comuniunea Anglicană, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a prezentat următorul comentariu: „Am aflat cu regret ştirea votului Bisericii Angliei care deschide calea la introducerea legislaţiei ce conduce la consacrarea femeilor la episcopat. Poziţia catolică în această materie a fost exprimată în mod clar de papa Paul al VI-lea şi de papa Ioan Paul al II-lea. O atare decizie înseamnă o ruptură a tradiţiei apostolice păstrată de toate Bisericile primului mileniu, şi este de aceea un obstacol ulterior pentru reconcilierea dintre Biserica Catolică şi Biserica Angliei. […]”
Radio Vatican

Evangelism Teams to Plant Churches in 40 Ukrainian Cities
A major evangelistic campaign that seeks to plant 40 churches in 40 Ukrainian cities within five weeks will kick off at the end of this month.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s