Info Creştin – 22 mai 2008

‘Pericolele homosexualităţii’, în dezbaterea Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini
Asociatia Ziariştilor şi Editorilor Creştini vă invită mâine, 23 mai 2008, orele 11.00, la conferinţa-avertizare publică: ‘Pericolele homosexualităţii – agresiunea asupra familiei, moralei şi ordinii publice’. Conferinţa se desfăşoară la sediului revistei ‘Actualitatea românească’, din str. Justiţiei, nr 54, etaj 3, clădirea Ascensorul, lângă Mănăstirea Antim din Bucureşti, şi este organizată împreună cu Asociaţia ‘Provita’, Asociaţia ‘Christiana’, Alianţa Familiilor din România şi Grupul de Reflexie pentru Protecţia Familiei, cu binecuvântarea Bisericii.
Radio Trinitas

Patriarhia Română organizează un concurs naţional de creaţie
Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române organizează concursul naţional de creaţie ‘Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii’. Termenul limită este 1 octombrie 2008.
Radio Trinitas

A murit marele duhovnic Ioan Iovan
“Părintele Ioan Iovan, arhimandritul Mănăstirii Naşterea Maicii Domnului de la Recea, s-a stins sâmbătă din viaţă la vârsta de 86 de ani. El a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc. În cercurile ortodoxiei române Părintele Ioan este un adevărat mit. De-o cuvioşie şi de-o modestie uneori stânjenitoare şi o sinceritate vecină cu inocenţa, părintele Ioan a respins aura de martir pentru mulţii ani petrecuţi în puşcăriile comuniste, preferând să rămână monahul care a urmat calea mântuirii lui Iisus Hristos.”
Ziua

Comunicarea catolică în era digitală: tema Congresului internaţional în desfăşurare la Roma
S-a deschis joi la Roma, la Universitatea Pontificală Urbaniană, Congresul internaţional al Facultăţilor de comunicaţii sociale din cadrul universităţilor catolice din întreaga lume.
Radio Vatican

Purpose Driven Pastors Tackle 21st Century Church Issues
This week, Christian leaders from around the world have gathered to learn the best practices for 21st century church issues from 35 of America’s influential and effective pastors, including Tim Keller of Redeemer Presbyterian Church in Manhattan, Ny., and Mark Driscoll of Mars Hill Church in Seattle, Wash.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s