Info Creştin – 15 mai 2008

Conferinţa privind ‘Noile mişcări religioase: provocarea internetului’, la Bucureşti
Vineri, 16 mai 2008, orele 10.00, în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Studii Interreligioase şi Interdisciplinare organizează conferinţa cu tema: „Noile Mişcări Religioase: provocarea internetului”, susţinută de prof. dr. Jean-François Mayer de la Universitatea din Fribourg, Elveţia, expert federal al guvernului elveţian, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Radio Trinitas

Drept la replică: Pedalare în vid
“În şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, în urma lămuririlor Cancelariei Sfântului Sinod, s-a dovedit cu argumente că toate cele 25 de amendamente la proiectul de Statut, inclusiv cel la art. 26, lit. s, au fost dezbătute şi aprobate în unanimitate în şedinţa sinodală din noiembrie 2007. În acest sens, menţionăm faptul că în cadrul discuţiilor în plen care au urmat, niciunul dintre ierarhi nu a avut nimic de obiectat. În plus, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni şi demersuri alarmiste, respectivul aliniat a fost rediscutat şi adoptat în sensul celor deja precizate în Comunicatul Patriarhiei Române din data de 28 februarie 2008, şi anume că înfiinţarea unei stavropighii se va face cu acordul scris al ierarhului eparhiot şi cu aprobarea Sfântului Sinod. Constatăm că aceste precizări clare pentru toată lumea, publicate la vremea respectivă în mass-media, inclusiv în paginile cotidianului Ziua, sunt ignorate în mod voit şi răutăcios de către D-nul Dan Ciachir, care aproape în fiecare editorial publicat în ultimele luni a făcut o obsesie pentru lit. s din art. 26, pedalând în vid informaţional şi spiritual numai pentru a ataca propria lui Biserică.”
Patriarhia

Radio Micul Samaritean va fi vândut Vocei Speranţei
Radio Micul Samaritean va fi vândut postului de Radio Vocea Speranţei, patronat de Cultul Adventist. Micul Samaritean emite în România prin 26 staţii şi poate fi ascultat de 10 milioane de români.
Bucureştiul Evanghelic

UPDATE 18 mai: Într-un mesaj transmis pe lista de discuţii Roboam_visitors este menţionat faptul că Florin Pindic-Blaj, fondator şi presedintele al Radio Micul Samaritean, ar fi transmis un mesaj in direct din studioul RMS din Chişinău în care preciza că pînă în 17 mai nu fusese încă semnat preluarea postului RMS de către Radio Vocea Speranţei.

Vatican: Putem crede concomitent că există Dumnezeu şi extratereştri
„E posibil să credem în Dumnezeu şi în extratereştri. Se poate admite existenţa altor lumi şi altor forme de viaţă, chiar mai evoluate, fără a pune în discuţie credinţa în Creaţie” – aceasta este declaraţia surprinzătoare a unui înalt prelat al Bisericii Catolice. E vorba despre Jose Gabriel Funes, astronomul-şef al Vaticanului, care a enunţat această teză într-un interviu pentru revista Osservatore Romano, citată de Corriere della Sera.
HotNews

New ‘Narnia’ Film Reflects Modern Spiritual Battle
The second installment of C.S. Lewis’ beloved “Chronicles of Narnia” will be released this week to the silver screen, where once again moviegoers will be exposed to truths about the Christian faith.
The Christian Post

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s