Posts Tagged ‘BOR’
12 mai 2009
Recensământul sfinţilor locali: scorul ortodocşi-catolici este 100-1
Biserica Ortodoxă Română are peste o sută de canonizări la activ, unele fiind făcute fără a avea probe suficiente ale sfinţeniei. Catolicii români au doar un singur sfânt şi-l aşteaptă pe al doilea.
Cotidianul
Ţara celor 1.200 de biserici din lemn
O firmă privată din Ardeal, specializată în branding, a investit în realizarea unei serii de cinci documentare care au ca scop promovarea României. Filmele vor arăta poveştile unor biserici din lemn, din cele 1.200 din ţară, în dorinţa de a le arăta străinilor minunăţiile realizate de meşterii români. Norvegia are “numai” 1.000 de biserici din lemn, ne spun realizatorii documentarelor.
România liberă
Papa Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă
Teşu Solomovici: “Sute de milioane de oameni vor urmări începând de azi prin mass-media pelerinajul Suveranului Pontif în Ţara Sfântă. Este o vizită istorică, cu conotaţii politice, religioase şi culturale profunde. Şeful Bisericii Catolice, reprezentantul lui Iisus pe pământ, soseşte în Ţara Sfântă într-unul din momentele cele mai tensionate şi mai complicate din istoria acestor frământate pământuri. Nebulozitatea politică în tot ce priveşte viitorul Orientului Mijlociu şi soarta tratativelor israeliano-palestiniene-arabe este mai grea ca niciodată.”
Ziua
Breakaway Group Asks Court to Dismiss Episcopal Church Lawsuit
A group of churches in Texas that split from The Episcopal Church (TEC) is asking a civil court to dismiss a lawsuit that was filed against it last month by the U.S.-based church body and a diocese that shares its name.
The Christian Post
Etichetebiserici, BOR, catolic, church, Cotidianul, episcopal, Norvegia, Papa Benedict al XVI-lea, Romania, Texas, The Christian Post, Ziua
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
8 mai 2009
PapaInRomania.ro – site aniversar
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a lansat site-ul www.papainromania.ro, dedicat aniversării a 10 ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în România.
Catholica
Participare a Bisericii Ortodoxe Române la Conferinţa ‘Europe, Art and Spirituality – Building Up Intercultural Identity’
În perioada 28 aprilie – 4 mai 2009 a avut loc la Tulln, Austria, conferinţa ecumenică intitulată ‘Europe, Art and Spirituality – Building Up Intercultural Identity’, organizată de către WSCF (World Student Christian Federation). WSCF a fost fondată în anul 1895 şi este o organizaţie studenţească creştină ecumenică cu membri din peste 100 de ţări ale lumii. WSCF este un pionier în mişcarea ecumenică şi a jucat un rol foarte important în formarea Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC) în anul 1948.
Basilica
Italia: Biserica acordă împrumuturi familiilor cele mai afectate de criză, cu o dobândă de 4,5% pe an
Familiile sărace din Italia vor putea contracta credite de maxim 500 de euro pe lună de la Biserica Catolică, cu o dobândă de 4,5% pe an – jumătate din valoarea practicată de băncile din peninsulă, relatează Le Monde.
HotNews
Chinese Church Leaders Release Declaration Ahead of Tiananmen Square Anniversary
A month ahead of the 20th anniversary of China’s notorious Tiananmen Square massacre, some of the world’s key Chinese Christian leaders have come together to release an unprecedented statement calling for forgiveness, repentance, truth, justice and reconciliation. In the “Declaration of Chinese Christians,” more than 80 Chinese Christian leaders from China, America and around the world recalled the tragedy that took place on June 4, 1989, when Chinese government soldiers crushed dissent around Tiananmen Square, killing hundreds and possibly thousands of peaceful protesters.
The Christian Post
EticheteBasilica, BOR, Catholica, catolic, chinese, christian, ecumenic, HotNews, Ioan Paul al II-lea, Italia, Romania, The Christian Post, Tiananmen, World, World Council
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
2 mai 2009
COMUNICAT DE PRESĂ: Înfiinţarea Consiliului Consultativ Etico-juridic
Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, în şedinţa din data de 30 aprilie 2009, a hotărât înfiinţarea Consiliului Consultativ Etico-juridic, organism al Administraţiei Patriarhale ce va suplini activitatea Comisiei de Bioetică din cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Scopul Consiliului Consultativ Etico-juridic este de a răspunde prompt şi bine argumentat problemelor cu caracter etic şi juridic din societatea românească, în special în domeniul iniţiativelor legislative.
Basilica
Conferinţa Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia: 1-3 mai 2009
Mitropolia Olteniei organizează în perioada 1-3 mai la Mănăstirea Tismana Conferinţa Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia. Evenimentul cultural face parte dintr-un proiect elaborat de Arhiepiscopia Craiovei în colaborare cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Fundaţia ‘Cuvântul care zideşte’ şi va avea ca temă de dezbatere ‘Tinerii în viaţa Bisericii azi. Formarea spiritului de voluntariat la tineri’. Participă peste 70 de tineri reprezentanţi ai grupurilor de iniţiativă existente în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei.
Basilica
Seminar “Ce ştim despre Darwin?”
În 1-3 mai, la Institutul Teologic Adventist din Cernica, prof. dr. Antonio Cremades susţine seminarul “Ce ştim despre Darwin?”
Intercer
Ortodoxie şi evanghelism (1)
James Stamoolis: “Biserica Ortodoxă poate fi descrisă cel mai bine ca şi comuniunea bisericilor care îl recunosc pe patriarhul de la Constantinopol şi sunt la rândul lor recunoscute de acesta ca făcând parte din „familia” bisericilor ortodoxe. [...] În timp ce bisericile vestice au tendinţa de a utiliza termenul de „ortodoxie” în sensul de „doctrina corectă”, Biserica Ortodoxă este preocupată să aibă o închinare corectă. Biserica Ortodoxă se concentrează mai mult asupra lui Dumnezeu, decât asupra individului.”
danutm.wordpress.com
EticheteSinod, BOR, comunicat, Basilica, mitropolia, ortodox, Intercer, conferinta, adventist, bioetica, Oltenia, Tismana, Charles Daewin, Cernica
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
30 martie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ: ‘Nu sub presiune, ci în duh de pace şi înţelepciune’ – Acţiunea Bisericii în Societate
“Întrucât se conduce după propriile principii în relaţiile cu Statul şi Societatea, Biserica Ortodoxă Română nu reacţionează automat şi fără discernământ la presiunile şi manifestaţiile stradale ale unor asociaţii şi organizaţii, care – fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română – folosesc Dealul Mitropoliei ca loc de desfăşurare a mişcărilor protestatare, uitând că Biserica are menirea de a fi, în primul rând, un factor al păcii sociale.”
Basilica
Credincioşii din Godeni şi-au ridicat biserica în numai opt luni
Nevoia construirii unei biserici în satul Godeni, comuna Melineşti, judeţul Dolj, a apărut deoarece drumul care lega comunitatea de cea mai apropiată biserică devenise impracticabil.
Ziarul Lumina
Cele două eparhii româneşti din America s-ar putea uni
Consiliul diocezan al Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Consiliul arhidiocezan al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi au avut o şedinţă comună istorică sâmbătă, 21 martie, la Catedrala ortodoxă română „Sf. Maria” din Cleveland, subiectul principal fiind posibilitatea unirii celor două eparhii.
Romanian Global News
State Department Releases Religious Freedom Blacklist
Former Secretary of State Condoleezza Rice re-designated the same eight countries named in 2006 – Burma, Eritrea, Iran, North Korea, the Peoples Republic of China, Saudi Arabia, Sudan, and Uzbekistan – as “Countries of Particular Concern” (CPC) on Jan. 16. The list was not made available until this week after an inquiry by the U.S. Commission on International Religious Freedom (USCIRF).
The Christian Post
EticheteBasilica, BOR, Religious Freedom, Romanian Global News, The Christian Post, Ziarul Lumina
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
27 februarie 2009
Sfântul Sinod solicită alternativă la paşapoartele biometrice
“Întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.”
Basilica
Dezbaterea paşapoartelor biometrice în BOR: Un nou episod al disputei între Patriarhul Daniel şi Mitropolitul Bartolomeu Anania
Disputa din jurul paşapoartelor biometrice a adus la lumină un conflict mai vechi între Patriarhul Daniel şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Sfântul Sinod a decis joi, 26 februarie, că paşapoartele biometrice nu sunt periculoase şi că teoriile legate de numărul 666 nu au fundamente teologice. Anterior deciziei Sinodului, Mitropolitul Bartolomeu Anania susţinea că introducerea paşaportului biometric reprezintă o ofensă la adresa întregului popor român.
HotNews
Părintele Constantin Stoica: Îmi voi face paşaport biometric
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că îşi va face paşaport biometric, atât el cât şi colegii lui, pentru că nu vede niciun pericol în acest act de identitate.
HotNews
Most Jewish Israelis Want to Stop Church Growth in Jerusalem
A vast majority of Jewish Israelis want their government to bar Christian organizations from buying land to construct new churches in Jerusalem, a new survey revealed.
The Christian Post
Etichete666, Anania, Bartolomeu, Basilica, BOR, church, Constantin Stoica, Daniel, HotNews, Jerusalem, mitropolit, patriarh, The Christian Post
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
11 februarie 2009
Paşapoartele biometrice, între moderaţie şi pasiune
Radu Carp: “Începutul acestui an a fost marcat de o dispută în primul rând la nivelul laicilor şi clericilor ortodocşi dar nu numai, aflată în plină derulare, pe tema introducerii paşapoartelor biometrice. Totul a început de la o scrisoare deschisă din 14 ianuarie adresată de părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, publicată în presa centrală, urmată de apariţia mai multor opinii pro şi contra. Dezbaterea organizată pe 22 ianuarie de AZEC – Asociaţia Editorilor şi Ziariştilor Creştini – nu a făcut altceva decât să constate că în interiorul Bisericii Ortodoxe există voci radicale care se opun paşapoartelor biometrice, după cum există poziţii din interiorul ierarhiei care condamnă acest demers.”
HotNews
Romanii timoceni sunt apăraţi în Parlamentul European
Europarlamentarii români Alexandru Nazare şi Marian-Jean Marinescu (PPE-DE, PDL) au depus o declaraţie scrisă prin care aduc în atenţia Parlamentului European problema încălcării drepturilor religioase ale românilor din Valea Timocului, Serbia, informează un comunicat de presă al Parlamentului European.
Ziua
Papa avertizează Brazilia împotriva sărăciei morale
Papa Benedict al XVI-lea l-a invitat pe noul ambasador al Braziliei la Sfântul Scaun să considere educaţia morală ca o modalitate de a combate o predominantă sărăcie a valorilor în ţară. Papa a lăudat eforturile Braziliei în lupta ei pentru o mai mare dreptate socială, atunci când a primit în ziua de luni, 9 februarie 2009, scrisorile de acreditare ale lui Luiz Felipe de Seixas Correa, şi a evidenţiat câteva domenii de preocupare specifică pentru Biserică. Pontiful a făcut apel la promovarea “valorilor umane fundamentale”, precum familia şi protejarea tuturor vieţilor “din momentul conceperii până la sfârşitul natural”.
Catholica
National Pastors Convention to Draw Hundreds Despite Controversies
More than 2,000 pastors and ministry workers from around the nation are expected to gather in San Diego this week for a four-day event featuring more than 50 speakers on a variety of topics affecting today’s world. Among the speakers expected to help attendees of the 9th annual National Pastors Convention “nourish your soul, engage your mind, and connect in meaningful conversation” will be respected megachurch leader Bill Hybels, founding and senior pastor of Willow Creek Community Church in South Barrington, Ill.
The Christian Post
EticheteAZEC, Benedict al XVI-lea, Bill Hybels, biserica, BOR, Brazilia, Catholica, HotNews, Iustin Parvu, Parlamentul European, pastor, Radu Carp, San Diego, The Christian Post, Valea Timocului, Willow Creek, Ziua
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
4 februarie 2009
84 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române la 4 februarie 1925. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc întronizarea primului patriarh, Miron Cristea (1925-1939).
Creştin Ortodox
Funcţii şi slujiri în Biserica Ortodoxă Română
George Aniculoaie: “Aşa după cum spuneam, ierarhia bisericească este formată din trei trepte: diacon, preot şi episcop. Intrarea în această ierarhie dumnezeiască o poate face doar episcopul. Atât diaconia, cât şi preoţia, cum de altfel şi episcopia sau arhieria, se primesc în cadrul Sfintei Liturghii, prin „punerea mânilor“, în cadrul Tainei Hirotoniei, de către un singur episcop, cu diferenţa că arhieria se dăruieşte de trei episcopi.”
Ziarul Lumina
Kirill, un patriarh pentru liniştea Kremlinului
Armand Goşu: “Patriarhul Kirill va păstori peste cea mai mare Biserică Ortodoxă din lume, care numără circa 165 de milioane de credincioşi. În subordinea Patriarhiei Moscovei funcţionează peste 28.000 de biserici, 732 de mănăstiri, zeci de seminarii şi academii teologice (doar în Moscova sunt 3 astfel de instituţii de învăţământ superior). Patriarhul Kirill a fost prezentat de presa rusă drept un modernizator, un prooccidental, un deschizător de drum în relaţiile cu Vaticanul (s-a reamintit de nenumărate ori faptul că mitropolitul Kirill s-a întâlnit cu papa Benedict al XVI-lea).”
22
Dietrich Bonhoeffer
Emi Pavel: “Credinţa în Dumnezeu şi lupta împotriva nedreptăţilor au caracterizat viaţa teologului german Dietrich Bonhoeffer. El a trebuit să plătească cu viaţa implicarea pentru cauza libertăţii şi a drepturilor omului în Germania nazistă. Faptele lui Bonhoeffer nu au avut niciodată ecourile celor ale lui Gandhi, ale lui Martin Luther King sau ale Maicii Tereza, cu toate acestea, numele său poate sta oricând alături de aceste mari personalităţi şi modele.”
blog.punctul.com
EticheteArmand Gosu, Benedict al XVI-lea, BOR, Crestin Ortodox, diacon, Dietrich Bonhoeffer, Emi Pavel, episcop, Gandhi, Germania, ierarhie, Kirill, Kremlin, liturghie, Maica Tereza, manastiri, Martin Luther King, Miron Cristea, Moscova, papa, patriarh, Patriarhia, preot, Revista 22, Rusia, seminar, Sinod, teologi, Vatican, Ziarul Lumina
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
3 februarie 2009
Comunicat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu privire la paşapoartele biometrice
“Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, luând act de discuţiile publice cu privire la introducerea paşapoartele biometrice, face un apel către clericii şi credincioşii săi de a aborda cu discernământ, răbdare şi pace sufletească această situaţie. Reamintim, cu acest prilej, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va aborda această problemă în şedinţa sa din zilele de 25-26 februarie 2009, urmând a-şi exprima punctul său de vedere. [..]“
Basilica
Noi psihoze religioase
Mihail Neamţu: “Nelipsit de infiltraţii paraecleziale, ortodoxismul sectar există şi este foarte activ. El nu trebuie confundat cu prietenii ortodoxiei sobre şi deschise – pentru care contemplaţia luminii şi încrederea în nesfârşita bunătate a lui Dumnezeu reprezintă doi piloni fundamentali ai credinţei. Din zona întunecată a pseudocavalerilor apocaliptici provin, în schimb, mesajele convergente despre iminenta producere a sfârşitului lumii.”
Cotidianul
Maica Siluana vă răspunde: De ce suntem atât de mulţi şi totuşi, ne simţim atât de singuri?
“Pentru că omul e o taină atât de mare, încât mulţi ameţesc în faţa ei. Omul are libertatea de a refuza să devină părtaş la propria sa taină şi să se rateze! Numai omul are acest privilegiu, spunea Nae Ionescu. Devenirea omului e un urcuş anevoios, şi nu se realizează fără lucrarea lui liberă împreună cu Dumnezeu! Dacă nu jertfeşte, liber şi conştient orice dorinţă care-l desparte de Dumnezeu şi de voia Lui şi nu-şi cultivă şi împlineşte dorul său cel mai adânc, dorul de a fi cu şi ca Dumnezeu, omul nu e om!”
Ziarul Lumina
LifeWay Publishes First-of-its-Kind Chinese Bible
LifeWay Christian Resources, one of the world’s largest providers of Christian products and services, recently printed a modern translation of the New Testament in Chinese. It is reported to be the first time Scripture was directly translated from the original Greek version to Chinese.
The Christian Post
EticheteBasilica, BOR, comunicat, Cotidianul, Maica Siluana, Mihail Neamtu, Mitropolia Moldovei, Nae Ionescu, New Testament, The Christian Post, Ziarul Lumina
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »