Cu sfială, pe becuri călcînd
Dan C. Mihăilescu: “Numai auzind formula ‘religie şi modernitate’ simţi cum foşgăie şerpărimea riscurilor, bârfelor, răstălmăcirilor şi proceselor de intenţie. N-a fost el ditamai Mircea Eliade scutit în ţară şi-n exil de acuzaţiile de leznaţiune şi trădare a ortodoxiei, cum că, în numele obiectivităţii istorico-ştiinţifice, a pus pe acelaşi plan toate religiile, în dauna uneia sau alteia, acordând o atenţie egală polinezienilor şi creştinilor, budismului, shintoismului şi iudaismului, darămite un institut condus de Andrei Pleşu!”
Baruch Spinoza şi rădăcinile teologiei politice moderne (II)
Mihail Neamţu: “Spinoza doreşte să evacueze orice densităţi inegale, toate formele de suspensie a evidenţei, clarobscurul generator de sens. Acest radicalism proto-iluminist nu celebrează decât sicitatea parenetică şi elocvenţa imediatului. Drumul spre centru – deci spre adevărul revelaţiei – se dispensează de proba labirintului. Spre deosebire însă de Moise Maimonide (1135-1204), Spinoza n-a crezut niciodată că intervenţia raţiunii discursive este indispensabilă pentru obţinerea unui înţeles larg al învăţăturii biblice, bun de întrebuinţat în pedagogia socială.”
Insuportabila uşurătate a frumuseţii. Hristofor, sfântul cu chip de miel
Silvia Marin-Barutcieff: “Din secolul IV până astăzi, Hristofor, martirul cu nume teofanic, a coagulat în jurul lui poveşti, scrise sau numai rostite, care au culminat într-o diversitate de reprezentări iconografice. În lumea romano-catolică, sensibilitatea religioasă a făcut din Hristofor obiectul unei devoţiuni fervente la sfârşitul Evului Mediu, atribuindu-i-se acestuia ‘competenţe’ esenţiale: ocrotitor de moartea subită şi patron al călătorilor.”
Ortodoxie şi politică (II). Sinodul de la Târgovişte (ianuarie 1659)
Ovidiu Olar: “Pentru voivodul valah, calvinii şi luteranii aparţin tagmei schismaticilor. Salvarea lor nu le este a priori refuzată. Înstrăinarea lor nu e deplină, punţi continuînd să îi lege de credincioşii autentici. Pentru teologii grupaţi în jurul patriarhului, dimpotrivă, urmaşii lui Luther şi ai lui Calvin nu mai au nici o speranţă. Complet deraiaţi de pe calea cea dreaptă, ei sunt damnaţi pe vecie.”


































