Adriana Foltuţ: “Legătura indisolubilă dintre cele două elemente, creştinism şi romanitate, este evidentă în terminologia religioasă din limba română. Cu siguranţă că româna nu a moştenit din limba latină un număr însemnat de temeni religioaşi (cca. 50 de cuv.), însă inventarierea acestora, de-a lungul timpului, se constituie ca expresie a unui vocabular creştin elementar, primar, relevant, în primul rînd, pentru ideea continuităţii noastre atît la nordul, cît şi la sudul Dunării. Din cele 50 de cuvinte, cca 16 sînt termeni panromanici, termeni vechi şi frecvenţi, avînd capacitatea de a genera un număr mare de derivate, sintagme, locuţiuni şi expresii, găsind prin aceasta calea de acces spre vocabularele reprezentative ale limbilor romanice. […] Dintre termenii religioşi de provenienţă latină (…), majoritatea s-a păstrat pînă astăzi în limbajul religios, cu observaţia că mulţi dintre aceştia şi-au găsit o poziţie stabilă în fondul principal de cuvinte: altar, biserică, a boteza, a crede, cruce, Dumnezeu, drac, duminică, a ierta, a lăuda, păcat, păgîn s.a.”
Familia, Nr. 2 (507), februarie 2008
